Terapia cu unde de soc, o alternativa moderna la tratamentul conventional al afectiunilor sistemului musculo-scheletal

Ce este terapia cu unde de soc?

Este o metoda de tratament folosita initial pentru tratamentul litiazei renale si adaptata ulterior pentru tratamentul afectiunilor reumatologice.

Foloseste unde mecanice care la o frecventa si o intensitate crescute creeaza in interiorul tesuturilor efectul de „valuri” de la punctul de aplicare inspre periferie. Rezulta o reactie biologica in interiorul celulelor care consta in cresterea circulatiei locale la nivelul tesutului afectat. Creste activitatea metabolica a celulelor, crescand productia de citokine proinflamatorii si accelerand astfel procesul natural de vindecare. De asemenea, stimuleaza reabsorbtia depozitelor de calciu din interiorul tendoanelor activand fibroblastii calcificati.

 

Indicatiile terapiei cu unde de soc:

♦ Afectiuni ale umarului: tendinite acute sau cronice, calcificari ale tendoanelor mansonului rotatorilor;
♦ Afectiuni ale cotului: tendinitele extensorilor si flexorilor cotului (epicondilite);
♦ Afectiuni ale calcaiului (pinteni calcaneeni, fasciita plantara, tendinita Achileana);
♦ Afectiuni ale genunchiului (tendinita patelara sau cvadricipitala);
♦ Tratamentul punctelor Trigger miofasciale.

 

Cat de eficient este acest tratament?

In literatura de specialitate rezultatele terapeutice pentru afectiunile de tesut moale variaza in medie de la bune la foarte bune in 75% din cazuri.

Terapia se aplica cu o frecventa saptamanala, fiind necesare in medie intre 5 si 9 sedinte pentru un tratament complet.

Este o terapie de regula nedureroasa nefiind necesara anestezia locala. Dureaza intre 5 si 10 minute, pacientul putandu-si relua activitatea cotidiana imediat dupa terminarea tratamentului.

Este o alternativa moderna la fizioterapia clasica si la atat de nociva terapia cu raze Rontgen (folosita in trecut pentru tratamentul osteofitelor calcaneene).

 

Care sunt contraindicatiile terapiei cu unde de soc?

Practic singura contraindicatie este tratamentul concomitent cu anticoagulante orale sau stimulatoare cardiace. De asemenea, se utilizeaza cu precautie la femeile insarcinate.

 

Va asteptam la Reuma Clinic pentru tratamentul cu unde de soc. Avem in dotare un aparat en-PULS fabricat in Germania de Zimmer Medizine Systeme.

 

Aparatul folosete cea mai noua tehnologie germana prin care un proiectil balistic greu este accelerat electromagnetic si isi transfera energia cinetica printr-un cap transmitator aflat in piesa de mana.

Dispozitivul en-PULS foloseste un proiectil de 5 ori mai greu fata de sistemele standard cu aer comprimat si o viteza redusa de impact. Prin forta acceleratorului si masa proiectilului , impulsurile poarta aceeasi cantitate de energie mecanica, dar sunt mai confortabile pentru pacienti  fata de alte sisteme cu unde de soc reducand senzatia de durere asociata in mod normal cu acest mod de terapie.

 

Dispozitivul en-PULS nu genereaza reactii adverse cauzate de sistemele clasice de unde de soc focusate cum ar fi cavitatia si distrugerea tesuturilor. Complianta crescuta a pacientului permite aplicarea facila a terapiei la niveluri mai ridicate de energie.

In medie tratamentul consta in 1 sau 2 sesiuni saptamanale pentru un total de 6-10 sedinte. Intr-o sedinta se aplica aproximativ 2000 de impulsuri si aceasta dureaza aproximativ 10 minute.